Cerem NATO consolidarea centrului operațional militar comun și a comandamentului său prin rotație din statele aliate riverane Mării Negre

15 oct. 2026

Cerem NATO consolidarea centrului operațional militar comun și a comandamentului său prin rotație din statele aliate riverane Mării Negre

Am transmis astăzi o scrisoare Secretarului General al NATO, Mark Rutte, prin care ne exprimăm îngrijorarea gravă față de atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale civile din Marea Neagră - recent, chiar în apele teritoriale ale României și Bulgariei. Scrisoarea este semnată alături de Dominic Fritz, președintele USR, Assen Vassilev, președintele partidului bulgar „Continuăm Schimbarea” și de colegul meu europarlamentar Nikola Minchev și este cosemnată de Valérie Hayer, președinta Grupului Renew Europe din Parlamentul European. În scrisoare, cerem NATO să consolideze centrul operațional militar comun și comandamentul său prin rotație din statele aliate riverane Mării Negre, precum și o evaluare urgentă a unor măsuri defensive suplimentare: supraveghere maritimă consolidată, capabilități anti-dronă și o apărare aeriană și antirachetă întărită.