Timișoara găzduiește prima ediție Cities Summit, dedicată extinderii Uniunii Europene

Pe 30 septembrie 2025, Timișoara găzduiește prima ediție Cities Summit, un eveniment dedicat viitorului Uniunii Europene și extinderii sale. La dezbateri vor participa reprezentanți din 15 țări: primari ai unor capitale europene, oficiali ai instituțiilor europene, ambasadori, politicieni și analiști.
”Punem la aceeași masă primari, politicieni și experți din 15 țări pentru a discuta despre subiectele care frământă continentul: securitate, prosperitate și viitorul Uniunii Europene. Este o bună ocazie ca vocea orașelor europene să se facă auzită, iar România, prin Timișoara, să devină relevantă în aceste dezbateri despre viitorul continentului european”, a declarat Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara.
Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Timișoara, are două părți: un summit închis, dedicat primarilor din țările UE și din țările candidate, și o conferință publică deschisă societății civile și cetățenilor.
Dimineața, în cadrul summit-ului închis, primarii vor participa la sesiuni de dezbateri pe teme precum extinderea Uniunii Europene, securitatea continentală, Green Deal-ul european și finanțarea directă a orașelor. Summit-ul se va încheia cu semnarea unei declarații comune a primarilor din UE și țările candidate, subliniind rolul esențial al orașelor în procesul de extindere.
Printre primarii care au confirmat prezența sunt Vassil Terziev (Sofia, Bulgaria), Gergely Karácsony (Budapesta, Ungaria), Tomislav Tomašević (Zagreb, Croația), Andriy Sadovyi (Lviv, Ucraina), Roman Klichuk (Cernăuți, Ucraina), Nicolae Dandiș (Cahul, Moldova), Dušan Raičević (Bar, Muntenegru), Ivan Gulam (Pirovac, Croatia).
După-amiaza, la Cinema Timiș, va avea loc conferința publică „Europe at a Crossroads – Security, Prosperity, and Our Common Future”, în cadrul căreia se va adresa printr-un mesaj video și Marta Kos, comisar pentru extindere. La conferință au confirmat prezența miniștrii Oana Țoiu și Dragoș Pîslaru, primarii din Budapesta, Sofia și Timișoara, Anitta Hipper, purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe și Securitate, Katalin Cseh, membră a Parlamentului Ungariei, Lyudmyla Tautiieva, consultant în politici publice din Ucraina, jurnalistul John Kampfner. Sesiunile de dezbatere vor fi moderate de Sorin Ioniță (Expert Forum) și Romain Le Quiniou (Eurocreative, Franța).
Contactează-ne dacă ai întrebări sau propuneri despre misiunea noastră pentru o Românie modernă și o Europă puternică.
Bruxelles
Parlement européen
Bât. ALTIERO SPINELLI
10G202
60, rue Wiertz / Wiertzstraat 60
B-1047 Bruxelles/Brussel
Strasbourg
Parlement européen
Bât. WINSTON CHURCHILL
M02028
1, avenue du Président Robert Schuman
CS 91024
F-67070 Strasbourg Cedex